Astăzi, 14 martie 2019, orele 18:30-20:00 la Bacău, în cadrul Direcției Județene de Agricultură a avut loc ședința ordinară a Comitetului Executiv al Filialei Locale
Zi: 14 martie 2019
Celalata lege are ca scop interzicerea practicilor ce urmăresc conversia unei persoane LGBTQ+ intr-o persoana heterosexuală, practica cunoscuta ca terapia de conversie.
I-am prezentat dlui senator proiectul de lege și expunerea de motive, cât și explicat de ce e necesar un astfel de proiect, mai ales ca exista clinici ce prin practicile lor duc la sinuciderea tinerilor și efectuarea unor tehnici abuzive ca aplicarea de electroșocuri, inducerea stărilor de rău, voma, alergii, paralizie, ingurgitarea de materii fecale și alte practici KGB-iste.
Ca urmare a celor discutate in decursul zilelor următoare proiectul va fi înregistrat la Biroul Permanent și va merge la Consiliul Legislativ spre avizare și mai apoi spre legiferare in condițiile stabilite de lege.
Acesta reprezintă un real succes pentru comunitățile noastre și am încrederea ca aleșii nostrii și Partidul Social Democrat va reuși sa facă lucruri pozitive pentru societate.
Consilier parlamentar PSD,
Olteanu Cosmin
#indraznestesacrezi #PSD #facemRomaniabine #minoritatilereprezentate