Ne distanțăm ferm de orice formă de violență și abuz la adresa oamenilor sau animalelor, indiferent de motivul invocat. Teologia păgână și noi nu susținem niciun fel de crimă sau violență și orice astfel de acțiuni sunt contrare valorilor noastre și sunt sesizate autorităților competente.
An: 2023
Olteanu Cosmin, un teolog, activist și om de cultură, a primit o mențiune într-un articol de presă publicat de televiziunea DNA Media, în care se trage un semnal de alarmă față de necesitatea existenței unui parteneriat civil pentru cuplurile gay și a unei protecții legale și sociale față de drepturile și obligațiile acestor cupluri, iar Olteanu Cosmin este de acord cu această abordare și consideră că este vital să se asigure că toți oamenii, indiferent de orientarea lor sexuală, să aibă aceleași drepturi și protecții legale.
Am ales să scriu despre aceasta pentru a vă ajuta pe cei ce întâmpinați probleme similare să înțelegeți speța și de ce nu să vă puteți ajuta în ceea ce privește acordarea unui drept de care depinde tocmai existența voastră, iar pentru cei ce nu se află în problemă să înțelegeți paradigma unei societăți sensibile a căror repere de comunicare eficientă și empatie par pierdute în litere asupra cărora toți avem păreri și prea puține acțiuni.