În această zi de 5 august 2025, România marchează sfârșitul unei epoci istorice: încetarea din viață a fostului Președinte Ion Iliescu, la vârsta de 95 de ani. Îmi doresc să transmit un mesaj de respect uman, dar și de luciditate istorică.

Ion Iliescu a fost o personalitate centrală a tranziției României din totalitarism spre democrație, având un rol cheie în evenimentele Revoluției din 1989 și în primii ani de reconstrucție a statului român. Sub mandatele sale, România a făcut pași hotărâți spre integrarea euro-atlantică.
Istoria, însă, nu este niciodată simplă. În ciuda contribuțiilor sale, rămân deschise răni și controverse, în special în legătură cu intervențiile violente din 1990, cunoscute sub numele de „Mineriade”, pentru care justiția română nu a oferit încă o soluție definitivă și convingătoare.
Doresc să îmi exprim următoarele convingeri:
- Respectăm trecerea din această lume a unui om care a scris pagini importante din istoria recentă a României. Transmit condoleanțe familiei și celor apropiați.
- Nu putem trece sub tăcere suferința și traumele a mii de cetățeni afectați de evenimentele sângeroase din anii ’90, precum și nevoia de adevăr, dreptate și reconciliere.
- Suntem convinși că memoria colectivă are nevoie de onestitate, nu de mituri. E timpul ca România să privească istoria cu maturitate, asumare și curaj.
- Ne reafirmăm angajamentul față de principiile libertății de exprimare, pluralismului religios și demnității umane, valori pe care comunitatea păgână românească le apără, în ciuda încercărilor repetate de marginalizare și intimidare.
Ion Iliescu pleacă din această lume cu o moștenire complexă. Nu ne revine nouă sarcina de a o judeca în întregime, dar avem datoria să o discutăm deschis.
Într-o societate în care încă se moare în spitale fără explicații, în care dosarele istoriei recente sunt tergiversate, iar vocile incomode sunt reduse la tăcere, moartea unei figuri istorice nu e doar o știre: este o oglindă în care ne vedem prezentul.
Vă îndemn la reflecție, memorie lucidă și responsabilitate morală. Nu mă tem să spun lucrurilor pe nume. Dar nici nu refuz compasiunea atunci când moartea bate la ușă. Fie ca spiritul acestui moment să ne aducă mai aproape de o Românie în care adevărul nu mai este amânat, iar dreptatea nu mai este selectivă.
Lasă un răspuns